Job hunting și peri albi


Dați-mi voie să vă prezint ideea mea de un milion de dolari – înființarea unui Institut Național de Responsabilizare Civică, direct subordonat Ministerului Muncii și situat cumva, la o aruncătură de băț de ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor). Acest institut ar avea, mai mult, un rol de pedeapsă și control asupra angajaților și mai ales a tuturor angajatorilor de pe teritoriul românesc.

Într-un univers în care aproape toți angajatorii se plâng că, vom putea găsi nenumărate discrepanțe între ceea ce se cere în anunțuri și realitate. Aici aș vrea să pun niște sare pe rană firmelor și companiilor care, vorba românului – și sărace, dar și cu pretenții. În același timp doresc să trag și un semnal de alarmă asupra acestui cerc vicios:

angajați nepregătiți – pretenții mari – firme – salarii mici – angajați nepregătiți…

 

În căutarea job-ului de vis, să-i zicem, m-am lovit de probleme absurde care, într-o lume normală nu și-ar avea locul. De aici și ideea creării institutului mai sus menționat, întocmai pentru a da exemplu și a scoate din careu firmele cu pretenții, dar fără substanță. Permiteți-mi să amintesc doar câteva dintre lucrurile care mi-au scos peri albi în ultimii ani:

Anunțuri copiate de pe net

Nu sunt prea multe lucruri de zis într-un anunț de angajare, decât niște abrambureli care au rolul de a stârni curiozitatea candidaților și de a-i determina să … ceva. Acest ceva poate fi de mai multe feluri: în primul rând calitativ sau cantitativ. Ca angajator vrei să angajezi pe cineva nici prea-prea, dar nici foarte-foarte. Nici prea slab pregătit, ca să-ți producă totuși ceva, dar nici prea deștept, ca să-ți fure clienții sau să-ți vină cu tot felul de avioane. Ai nevoie de cineva docil, dispus să lucreze atât de mult încât să-și termine treaba bine, dar nu mai mult, să te încurce. Tot acest ceva mai poate fi și un call-to-action care să-ți garanteze cel puțin o sută de C.V.-uri ale unor oameni disperați, să fim sinceri, dintre care tu să poți alege după bunul plac: una are, alta n-are, cealaltă-i câștigătoare!

După cum zicem mai devreme, nu sunt foarte multe de spus într-un anunț de angajare dacă vrei ca să te și sune cineva. Ai de înșirat o descriere optimistă despre tine ca angajator, câteva cuvinte despre postul în sine și în rest… Păi în rest, bagi cât poți de multe la Profilul angajatului, cu grijă să nu îți scape nimic: să fie corect, să fie deștept și dacă se poate și pregătit de NASA, să aibă două mâini și un singur cap, să aibă peste cinci ani experiență pe un post asemănător, să poată sta în mâini cel puțin patru ore și să aibă cunoștințe certificate de MS Office (în special Excel), Photoshop, web design, programare, scriere texte de blog, expert pe social media, comunicatele de presă să se scrie singure, să fie as în vânzări, carnet de șofer din naștere și să mai aibă încă alte câteva sute de diplome în domeniile conexe. Reprezintă avantaj dacă știe să ne facă niște poze și filmări de Hollywood pentru firmă așa cum am văzut eu în Germania, bineînțeles că pe gratis.

Dacă recunoști acest tip de anunțuri și dacă ai avut norocul să îl tragi un pic de limbă pe recruiter, știi bine că respectivele cerințe sunt doar niște pretenții absurde care nu reflectă deloc realitatea. Rolul lor e pur și simplu de descurajare, acționează ca un filtru pentru marea masă de aplicanți. Tot rol de secretară vei avea, care se joacă zilnic în Excel cu sume și coloane colorate.

Dar e bine de știut că știi și Photoshop, poate vom avea nevoie!

 

Salarii infime

Oamenii care-și caută job-uri o fac din disperare, nu de plăcere. Nu e nimeni într-atât de nebun încât să plece de la vechiul loc de muncă din plăcere, decât atunci când i-a ajuns cuțitul la os. Ei bine, în România salariul dictează. Beneficiile-s cam pe locul doi, dar în primul rând salariu va dicta dacă cineva va aplica sau nu pentru un job. Asta o știu și angajatorii, dar mai știu foarte bine și faptul că „Mai sunt o sută ca tine la poartă!”. Și e cât se poate de adevărat: mai suntem mulți ca tine, care am avut un scop bine definit când am trecut prin școală și am știut să profităm la maximum de informațiile și oportunitățile pe care le-am primit. Mai suntem ca tine nu doar o sută, ci poate alte câteva zeci de mii de tineri cu inițiativă care nu avem probleme în a folosi orice soft sau calculator legat la internet, tineri care avem un randament net superior față de orice alt angajat cu două-trei generații mai bătrân decât noi.

Angajatorii se plâng că tinerii din ziua de azi nu au experiență sau chef, efectiv, de muncă. Angajatorii se plâng că tinerii au pretenții salariale mult prea mari față de cât ar presupune munca în sine și se mai plâng și de faptul că le e prea greu să producă pe atât de mult pe cât le-ar trebui tinerilor să câștige. Și au dreptate… dar uită un lucru: există și tineri care știu despre ce vorbesc, chiar dacă au numai 20 și ceva de ani. Există tineri care prind meserie atât de repede, încât trebuie să-i oferi tot timpul ceva în plus de făcut, doar ca să-l ții interesat. Există tineri care ar lucra și pe gratis, doar ca să-l înveți ce știi tu să faci mai bine.

Acești tineri chiar există și-au stat aici, printre noi, dar i-ați lăsat să plece.

 

Chiar există oameni care am luat de bună povața bătrânească de-a învăța atunci când ne-a fost timpul, că altă șansă nu vom mai fi avut. Oameni care ne-am investit resursele în a deveni buni specialiști încă de pe băncile școlii, tocmai pentru a avea un atu atunci când ne vom angaja. Dar uite că azi nu mai avem unde.

 

Perioadă de recruitment de 3 luni

Ca angajatorul să fie sigur-sigur că procesul de recrutare se face ca la carte, îl împarte pe parcursul a mai multor etape simple, dar de lungă durată, cumulat:

  • promovarea anunțului
  • înscrierea candidaților
  • selectarea candidaturilor
  • primul interviu, de obicei telefonic (după vreo lună)
  • a doua selecție, în funcție de cele discutate
  • al doilea interviu, de obicei față în față
  • a treia selecție, în funcție de cele discutate la care se mai adaugă așteptarea salarială (deja au trecut 2 luni, cel puțin)
  • a patra selecție, în funcție de disponibilitatea aplicanților (în cazul în care nu a intervenit vreo altă ofertă)
  • răspunsul oficial, dacă ai noroc să-l primești (3 luni plus…)

Ziceam mai devreme că omul își caută job de nevoie, de disperare. Imaginează-ți acum scenariul în care ești forțat să mai reziști trei luni la vechiul job, cu jarul exact sub fund, sau să stai trei luni neangajat, la cheremul și dispoziția viitorului angajator. Imaginează-ți și că tu, ca persoană cinstită ce ești, vrei să pleci cu preaviz, că așa-i corect. Acum spune-mi dacă viitorul potențial angajator, după atâta abrambureală, e dispus să te mai aștepte și după tine o lună, cum ai făcut tu. Știu, mulți nu.

 

10 job-uri intr-unul singur

Câți angajați fac un singur lucru și bine, ca cel de la bandă? Câți dintre noi avem de făcut un singur lucru la serviciu, și acela bine? Un singur lucru care, după câțiva ani, să poți spune

„Am cinci ani experiență în domeniul ăsta”

pentru că ai avut doar un singur lucru de făcut și pe care acum îl stăpânești foarte bine. Câți?

Adesea rămânem surprinși de câte lucruri poate să ceară un angajator de la noi, tot felul de lucruri care nu privesc în mod direct job-ul, dar care îl completează, oarecum. Astfel de lucruri le-aș trece la aptitudini și nu la cerințe. E o mică diferență, chiar și la salariu. Pe același principiu și candidatul ar trebui să își poată negocia, într-un fel sau altul, experiența pe care o va avea în interiorul firmei. Fără drept de apel.

Tocmai de aceea propun instaurarea acestui Institut Național de Responsabilizare Civică menit să aibă în vedere creșterea nivelului de pregătire al viitorilor angajați și controlul proceselor de angajare, dar și reglementarea lor. Un institut de control al calității locurilor de muncă, să-i spunem, care să se asigure că totul decurge cum trebuie. Economia de piață poate rămâne la fel cum e, la fel și cererea și oferta. Noi avem doar nevoie de niște garanții, în ambele sensuri, atât ca angajați cât și angajatori, cum că cererea e pe măsura ofertei, dar și reciproc.

 

Și acum, la sfărșit, un mic bonus pentru toată lumea, ca să ne mai descrețim puțin frunțile:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.