10 surse de inspiratie pentru orice pasionat de fotografie

Pasiunea pentru arta fotografică ne împarte, pe mulți, în diferite tabere: începători versus avansați, fotograf de evenimente, fotograf de nunti, de landscape (peisaje), de portrete, wildlife, fotograf amator, etc. Toate aceste denumiri exprimă nișa în care activează fiecare în parte, sau, practic, în care își investește resursele.
Când vorbim despre resurse, vreau să știi că nu mă refer numai la bani; dar asta o vei învăța pe cont propriu. Resursele pot fi de orice natură: de la investițiile financiare în aparatură, energie, benzină, putere de procesare (laptopul sau calculatorul de pe care editezi), putere de stocare (hard-disk-urile, memoriile flash, cloud-ul pe care stochezi fotografiile) și până la aparatura și software-urile pe care le-ai achiziționat pentru a-ți duce munca la bun sfârșit.
E un drum lung de la începător, până la punctul în care vei deveni profesionist. Pe lângă talentul, în sine, vor fi mulți pași pe care va trebui să-i urmezi pentru ca rezultatele tale să vorbească de la sine. Din experiența mea, îți pot spune un singur lucru: niciun mare fotograf nu a plecat de la nivelul la care se află acum; totul este rezultatul unor ani buni de muncă.
Eu petrec foarte mult timp căutând lucruri noi despre fotografie. Nivelul la care mă evaluez ar fi prosumer – un pasionat avansat care a schimbat deja primele aparate, dar, care, mai are foarte multe de învățat. La capitolul teorie, cred că toată lumea stă bine, dar când vine vorba de practică – aici intervin problemele (financiare, logistice, timp, etc). Mai jos, urmează să-ți prezint 10 surse de inspirație pentru orice pasionat de fotografie, o listă de site-uri care îți oferă acces gratuit la articole, emisiuni și videoclipuri educative și extrem de interesante. Nu îți rămâne decât să le vezi, ca mai apoi să ieși pe teren și să testezi cunoștințele acumulate.

Radio Pătrățele

Deschid lista cu un fotograf de nunți, Daniel Chindea, care are un proiect extrem de interesant, numit Radio Pătrățele. Aș putea zice că a fost prima emisiune de tip live-streaming, pe Facebook, pe care am urmărit-o cu regularitate. În fiecare seară de miercuri, Daniel are câte unul, sau mai mulți invitați, dezbătând diferite subiecte sau probleme din fotografia de nuntă.

Practical Photography

Unul dintre site-urile de referință pentru începători, dar și pentru avansați. Am aflat despre acest site de mai multe luni și încă n-am reușit să văd nici o mică parte din content-ul pus la dispoziție. Cel mai mult îmi plac scurtele lor tutoriale, având o calitate de invidiat pentru multe televiziuni naționale care, încă, nu emit full-HD.

Brandon Woelfel

Trebuie să arunci un ochi peste munca acestui fotograf. Pur și simplu trebuie. Sunt sigur că te vei îndrăgosti de acest efect blue-ish al pozelor, pe care îl abordează. Dacă vrei să înveți să editezi la fel, eliberează-ți programul pentru următoarele două săptămâni și dă un click aici.

BONUS #1#photopr0n

 

F64 și grupul pasionaților de fotografie

Un grup nișat pe fotografie, compus din fotografi români de toate categoriile. Acest grup a fost creat de către cei de la F64 – cel mai mare magazin dedicat fotografiei, de la noi din țară. Cu una, cu alta, vei găsi lucruri destul de interesante, o comunitate foarte activă (și acidă) căreia îi poți pune diferite întrebări, atât legate de munca ta, cât și despre investițiile pe care ai în gând să le faci.

Flickr

Va veni o vreme în viața fiecărui fotograf când va dori să își expună munca, fără să mai țină cont de spațiul de stocare. Flickr vine în ajutorul nostru cu 1 terabyte, gratuit, în care îți poți urca toate fotografiile pe care le vei face timp de zece ani, de azi încolo. Avantajul unei rețele de socializare axate pe fotografie este sursa infinită de inspirație pe care o ai la dispoziție.

Pexels.com

O altă platformă care te va ajuta extrem de mult, este Pexels. Aceștia fac un singur lucru și îl fac foarte bine, după cum ne sugereaza și moto-ul lor Best free stock photos in one place – cele mai bune poze gratuite pe care le poți folosi în scop personal, sau comercial. Totuși, aruncă un ochi peste fiecare descriere de-acolo, să nu ai surprize.

Pachetul Adobe pentru fotografi

Nu știu dacă ai nevoie de mai multe explicații aici, având în vedere că primești și Adobe Photoshop, și Adobe Lightroom la un super-preț. Singurul gheșeft este faptul că vei primi versiunile mai light ale acestor programe, nefiind incluse chiar toate funcționalitățile lor. Stai liniștit, nici n-o să îți dai seama care e diferența. Pentru a putea vedea discuțiile din secțiunea de forum vei avea nevoie doar de un cont pe care ți-l poți face gratuit. E mega-util atunci când ai mici probleme legate de tool-urile programelor în sine.

BONUS #2 – 15 Amazing Winners From the 2017 iPhone Photography Awards

Peter McKinnon

Este un tânăr energic și plin de idei faine, mai ales pentru cei care cochetați și cu partea de video. Ah, cu același DSLR cu care pozezi, mai poți și filma… câte ceva. Chiar dacă rămâi doar la nivel de amator, un pic de framing și storytelling n-a stricat nimănui. Îți recomand să-l urmărești pe Peter, sigur îți vor veni câteva idei.

Udemy

Dacă ești de părere că școala îți strică (sau măcar încurcă) educația, atunci Udemy este locul de unde ar trebui să începi să înveți cum să înveți de unul singur. Partea proastă e că majoritatea tutorialelor de-aici costă; partea bună e că merită investiția. Caută zilele în care au reduceri chiar de până la $10 pentru un set întreg de clipuri video explicative, unele foarte dinamice și entertaining, cu exerciții și materiale de downloadat, despre cam tot ce vrei tu.

Ghidul DSLR

Un site / blog de fotografie dedicat pe care nu ar strica să îl întorci pe toate părțile atunci când vine vorba de achiziționat aparatură nouă. Aici vei găsi cam tot ce ai nevoie în materie de informații noi, articole și review-uri despre echipamentele foto, știri și alte promoții.

Share your thoughts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.