Music is my booster

Dacă ai ajuns la acest articol, chiar și din greșeală, sunt toate șansele ca din boxele sau căștile tale să sune ceva. Cel mai probabil niște muzică de pe YouTube, un stream radio, sau altă sursă legală, sau nu. Ha-ha. În ceea ce privește ce anume se aude, asta nu se mai discută… Fiecare cu gusturile lui.
Vreau să povestim aici despre câteva dintre streamurile și agregatoarele online pe care le folosesc, de când Cea mai bună muzică din ’80 până azi s-a răsuflat rău de tot. La fel ca-n restul domeniilor, poate aici cu atât mai mult, și-n muzică se mai schimbă câte ceva. Poate că asta ar trebui să rețină și Delia, Smiley, Marius Moga și restul efemiștilor (pseudoartiștii din FM) care au format un bloc compact în jurul radiourilor românești… și nu se mai dau plecați. Sunt sigur că mai poți completa și tu lista cu încă vreo două-trei nume, cel puțin.

Trendurile vin și pleacă, boss.

Mi-a plăcut Chirilă, mi-a plăcut Stratan, chiar și Carla’s Dreams au fost senzație… dar fiecare la timpul lor. Cel mai tare mă deranjează nemurirea asta de care dau dovadă unii; zeci de ani nu se mai dau duși din heavy rotation, fresh top 40 and so on.
Showbiz my ass.
Dar hai să revenim la topul celor mai bune alternative la orice trust comercial, TV sau FM, strict legat de muzica pe care ai nevoie s-o asculți atunci când vrei să îți sporești productivitatea, limitezi atenția, destinzi gândurile, astupi urechile, etc. Ți le pot zice doar pe cele pe care le-am experimentat personal și pe care le alternez aproape zilnic, depinzând de mood.

Top alternative muzicale

Având în vedere că vorbim despre online, s-ar putea spune că tot consumul de media este, într-o oarecare măsură, gratuit. Găsești muzică cu videoclip sau fără, cu reclame sau fără, cu emisiuni sau fără, cu posibilitate de download sau fără. Într-o ordine oarecare, poți experimenta următoarele:

YouTube

Despre YouTube știm cu toții – tone de muzică pe care o poți accesa gratuit. Plătești doar cu vizionatul unor reclame, despre care sunt sigur că știi cel puțin două metode cum să le fentezi. Cel mai indicat ar fi să nu le blochezi că, totuși, cineva a plătit scump pentru ele. Poți folosi acest timp pentru a-ți destinde picioarele, face o cafea, știi tu… #dinrespect. Păcat că pe telefon se oprește aplicația, dacă blochezi ecranul; dar sunt metode și pentru asta (lasă un comentariu, dacă vrei să aflii).

Zonga

Un stream online de muzică dezvoltat de inițiatorii Trilulilu, dacă mai țineți minte. Exact, acel iutub românesc de care vorbea toată lumea acum vreo… zece ani. Dar Zonga e ok, Zonga e chiar mișto. Ai și aici o tonă de muzică pe care o poți asculta fără întrerupere, downloada pe mobil, te poți juca cu playlisturi – o nebunie. Toată faza e că… no, costă un pic.

Nicecream.fm

Întotdeauna am zis despre Nicecream că este mai pentru femei. It’ too… nice. Nu are un uptime de 100%, din păcate, dar are trei streamuri diferite pentru mooduri diferite. Muzica e mișto, platforma e gratis, chiar recomand. #epentruchill

Imago.fm

Imago.fm l-am descoperit de pe Asculta.fm, împreună cu AltRadio (despre care nu o să vorbesc aici, pentru că, de fapt, cică erau două streamuri cu acelasi nume, dar cu identitate diferită și care s-au șifonat un pic și nu mai știu ce s-a mai ales de fiecare). Muzica e bună și e chiar genul de stream pe care îl pornești dimineața și-l tot lași să meargă încotinuu, până pleci acasă. Nu deranjează, nu încurcă, nu bruiază.

Asculta.fm

E telecomanda mea preferată pentru radio-uri. Serios, aruncă un ochi – o să te îndragostești.

Spotify

Muzica e mișto, diversă, platforma comparabilă cu Zonga și Pandora, cu mobile app și tot ce trebuie, iar gurile bune spun că serviciul va fi disponibil și în România începând cu 28 noiembrie, acest an.

Pandora

Are exact aceeași poveste ca și precedentul. Nu cred că mai are rost să te dezamăgesc din nou.

Soundcloud

Soundcloud pare a fi the bad boy in the hood, pe care vei găsi artiști de tot felul. Mie îmi plac mixurile alea interminabile de house și dance pe care le postează artiști mai underground. Tot aici vei găsi și podcasturi, tone de podcasturi de calitate.

Dacă mai ai și alte propuneri, să știi că le aștept cu nerăbdare în secțiunea de comentarii. Nu de alta, dar și mie îmi place să diversific sursele muzicale, atingând, poate, randamente noi. Spor la ascultat!

Share your thoughts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.