Elvetia adopta prima retea de drone autonome pentru transporturile urgente
Un mod, de-a dreptul futuristic, de transport al coletelor de mici dimensiuni a fost adoptat de Elveția și va fi pus în practică începând cu luna octombrie. Compania de transport Matternet a anunțat că au creat o rețea autonomă compusă din drone, care vor zbura de la un spital la altul, într-un timp foarte scurt. Acestea vor putea fi folosite în permanență pentru transportul mostrelor de laborator, cum sunt testele de sânge, sau alte diagnosticuri, între clădiri aflate la o distanță considerabilă una de celalaltă.
Compania Matternet, cu sediul central în Menlo Park, California, a primit avizul de a opera dronele deasupra zonelor aglomerate din Elveția în luna martie a acestui an, acest fapt fiind unul în premieră internațională. Tot ei au publicat și un clip de prezentare în care putem vedea cum funcționează o stație Matternet, care poate fi montată pe acoperișurile, sau în fața spitalelor.
Utilizatorul introduce toate informațiile de livrare în aplicația de mobil, generând un cod care va putea fi scanat la stația de expediție. Tot procesul de preluare a coletului, transportul până la stația de destinație și predarea acestuia, este automatizat. Momentan, o dronă poate transporta pachete de până la 2 kg, pe o rază de 20 km, în funcție de condițiile meteo, cu o viteză de până la 70 km/h.
Deși această rețea este momentan în premieră, specialiștii prevăd implementarea ei și mediul comercial, pentru livrarea cumpărăturilor într-un timp foarte scurt. Dacă va avea succes în Elveția, cei de la Matternet văd o piață profitabilă și în Marea Britanie, sau Germania.